Monitorul Oficial Local

Răspândirea protestantismului în secolul al XVI-lea a creat condiţii favorabile întemeierii sistemului de instituţii de învăţământ reformat. Începând cu anul 1670 şi-a început activitatea colegiul reformat, fondat de contele Bethlen János.

Până prin anul 1770 clădirile colegiului au ajuns într-o stare atât de deplorabilă, încât la propunerea profesorului rector Baczkamadarasi Kis Gergely „consistoriul principal” a decis construirea unei noi edificii. Noua clădire, care cu turnuleţul ei de clopoţel semăna mai ales cu un conac, a fost terminată în august 1772, iar în 1886 a primit un al doilea etaj. Datorită acestuia a dispărut caracterul baroc al clădirii, ivindu-se însă un edificiu cu faţadă clasicizantă.

Până la începutul anilor 1910 imobilul lărgit cu douăzeci de ani în urmă a devenit prea puţin încăpătoare, fiind întregit cu o nouă aripă, construită într-un stil eclectic-secesionist.

Datorită scăderii numărului de elevi, în 1927 colegiul s-a desfiinţat, locul lui fiind preluat de către Şcoala Normală de Fete, mutată de la Aiud. În 1940 şcoala a fost reorganizată şi a funcţionat ca gimnaziu superior de băieţi până în 1948, când a fost naţionalizată.

În prezent în clădire funcţionează Colegiul Reformat „Baczkamadarasi Kis Gergely”, care şi-a reluat activitatea în 1994, devenind independent financiar în 2001.

Data de contact:

Adresa: 535600 Odorheiu Secuiesc
Piața Márton Áron nr. 2, Județul Harghita, România
Telefon/Fax: +40-266-219766
E-mail: refkol@refkol.ro
Website: www.refkol.ro

Data actualizării:
11.01.2019.

#Instituții de învățământ

Megjelenítés
112 Urgență

Odorheiu Secuiesc

Contactele de urgență

Site-ul a fost proiectat și dezvoltat de minic