Monitorul Oficial Local

Condițiile cumulative de acordare a ajutoarelor de urgență stabilite de prezenta hotărâre sunt:

  • familia sau persoană singură să aibă domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Odorheiu Secuiesc;
  • cel puțin unul dintre membrii familiei să fi pierdut locul de muncă pe fondul pandemiei create de răspândirea COVID- 19;
  • veniturile lunare să nu depășească suma de 700 lei/membru de familie;
  • să nu dețină depozite bancare mai mari de 1.000 lei.

Ajutoarele de urgență se acordă la cerere și se poate solicita lunar pe perioada mai – iunie 2020.

Cuantumul ajutorului de urgență este:

  • 500 lei pentru persoană singură,
  • 800 lei pentru familie cu un copil,
  • 1000 lei pentru familie cu doi sau mai mulți copii.

Solicitantul ajutorului va transmite online sau va depune la poarta primăriei cererea privind acordarea ajutorului de urgență, însoțită de actele de identitate și doveditoare de venituri realizate de membrii familiei sale.

Documentele necesare completării dosarelor de acordare a ajutoarelor de urgență

Solicitantul va depune următoarele documente:

  • cerere;
  • copie B.I., carte de identitate sau carte de identitate provizorie (pentru persoanele de peste 14 ani);
  • copie certificat de naștere al copiilor (pentru copiii sub 14 ani);
  • certificat de căsătorie;
  • documentul privind încetarea raportului de muncă/adeverință eliberată de angajator din care să reiasă că în perioada stării de urgență a intervenit această modificare și dacă va beneficia sau nu de șomaj;
  • declarația pe proprie răspundere a titularului din care să reiasă: membrii familiei și veniturile totale realizate de aceștia, sau ale persoanei singure, inclusiv dacă dețin depozite bancare.

Data actualizării:
04.05.2020.

Următorul:
Megjelenítés
112 Urgență

Odorheiu Secuiesc

Contactele de urgență

Site-ul a fost proiectat și dezvoltat de minic